Resurse

Studiu "Voluntariatul pentru Natură"

Studiu: „Voluntariatul pentru Natura”
Autori: Laura Istrate, Voica Baciu

Proiect: „ Implică-te! E NATURAL să fii voluntar”

Finanţator: Granturile SEE, 2009-2014, din cadrul programului Fondului ONG în România.

Parteneri: Federaţia Coaliţia Natura 2000, Asociaţia Administratorilor de Arii Naturale Protejate

În cadrul proiectului a fost elaborat primul studiu din România despre managementul voluntarilor în ariile protejate, realizat în perioada mai-septembrie 2015 la care au participat un număr de peste 150 de persoane implicate în managementul ariilor protejate din România.

Studiul elaborat de ProPark abordează voluntariatul în programe pentru protecția naturii, în activitatea de management a ariilor protejate, ca și formă importantă de implicare activă.

Studiul "Voluntariatul pentru Natură" poate fi descărcat aici.


Managementul Voluntarilor în Ariile Protejate - Suport de curs

Voluntariatul reprezintă o resursă importantă pentru sprijinirea programelor care vizează conservarea biodiversității. Deși au trecut peste două decenii de la schimbarea istorică care a însemnat trecerea României de la comunism la democrație, conceptul de voluntariat încă este privit cu neîncredere sau scepticism de o mare parte a societății românești. Cauzele sunt multiple, asocierea cu “munca patriotică”, neîncrederea în forțele proprii, pasivitatea și lipsa atitudinii. Există însă și o comunitate a celor care se implică, a celor care cred că schimbarea poate veni printr-o atitudine proactivă, care au “gustat” beneficiile voluntariatului în diverse organizații non-guvernamentale, în programe inițiate de școli sau universități. Copiii și tinerii sunt cei mai deschiși spre aceste inițiative, acestea ajutăndu-i de foarte multe ori să își aleagă viitoarea profesie.

Voluntariatul din România începe din ce în ce mai mult să își facă vizibil impactul în societatea românească. Experiența îndelungată a unor organizații din România a creat deja resurse bibliografice despre managementul voluntarilor, acestea fiind absolut necesare pentru o gestionare eficientă a resurselor umane din cadru organizațiior non-guvernamentale.

Voluntariatul în sprijinul ariilor protejate este probabil mai puțin abordat de literatura de specialitate și de aceea considerăm că demersul nostru este oportun în condițiile în care activitatea voluntarilor poate sprijini ariile protejate, având în vedere că acestea nu sunt susținute financiar de statul român, excepție fiind administrațiile de parcuri naturale și naționale care sunt finanțate de Regia Naţională a Pădurilor ROMSILVA.

Manualul “Managementul Voluntarilor în Ariile Protejate” va încerca să fie un mic îndrumar pentru coordonatorii de voluntari care își desfășoară activitatea în Arii Protejate.

Manualul poate fi descărcat descărcat aici.